Yoga cu Desiree pentru Tiroidă

Atunci când glanda tiroidă funcționează echilibrat te poți exprima cu ușurință, îți comunici articulat ideile și nevoile, te adaptezi ușor la locuri și idei noi, vorbitul în public nu îți creează anxietate, ai curaj în propriile forțe iar creativitatea este liberă și pe deplin exprimată.

Atunci când e în dezechilibru pot apărea simptome emoționale precum: ezitare în a comunica nevoile, lipsa vocabularului potrivit pentru a descrie emoțiile, sentimentul de a fi neînțeles de cei din jur, comportament agresiv verbal, vorbit prea tare sau excesiv, nu ascultă, nevoia de a se face auzit, tendința de a gândi non stop, minte împraștiată, lipsa focusului, impulsiv, indulgent și haotic, frica de a vorbi în public, rezistență la schimbare, iartă greu, lipsa discernământului.

POVESTEA MEA

Călătoria către vindecarea tiroidei a devenit în urmă cu 8 ani călătoria către mine. De la o femeie care era mereu pe fugă, nu dormea mai deloc, cel mult 3 ore jumătate, cea care nu avea timp să mânânce sau să se întrebe cât mai rezistă într-un job promițător însă ultra stresant, cea care fuma ca un turc cel puțin două pachete de Marlboro lights la o ieșire în oraș pentru a ascunde anxietatea socială - am ajuns departe pe o insulă mică din vestul Indonesiei, într-un sat fără nume, la un vraci care nu vorbea engleză dar care m-a adus înapoi la mine prin o dietă strictă, un tratament naturopat și invitația ca mai întâi de toate să iau acest medicament - eliminarea radicală a stresului din viața mea.

Mi-a fost mereu greu să mă exprim cu ușurință în public. Mi-a fost greu să-mi spun părerea într-un grup. Mi-a fost greu apoi să mai cred că vocea mea contează așa că am tăcut. Nu am mai cântat, nu am dat la teatru, nu am spus "nu vreau asta", nu mi-am susținut punctul de vedere în ședințe la muncă, nu am contrazis și nu am văzut cât de mult pierd pentru că vocea mea nu e auzită.

Criza a venit într-un moment al vieții mele când toate păreau că se așează pe un făgaș normal - carieră, relație, locație, casă și masă - deși corpul meu încerca de mult să-mi spună că ceva nu e tocmai roz. A venit sub forma unei afecțiuni a tiroidei care m-a lăsat plângând în hohote în spatele unei uși de spital închise cu răceală.

Momentul meu AHA. Secunda în care intuitiv am ales să merg pe drumul meu. Momentul în care am realizat că am șansa nu numai să-mi vindec glanda tiroidă dar să-mi schimb întreaga viața și felul în care făceam lucrurile până atunci: surmenare, epuizare, mers pe aburi.

Poți să te gândești la tiroidă ca la un șef al metabolismului. Atunci când funcționează corect ai energie, temperatura corpului e normală, digestia funcționează ceas iar atunci când e în dezechilibru te simți letargic, extremitățile sunt reci, ai probleme digestive, depresie, anxietate, nu poți slăbi sau nu poți câștiga în greutate și o stare generală de meh.

Am reușit să temperez și să elimin complet simptomele unei tiroide în dezechilibru prin mult trial & error. În 8 ani de experimentat tot ce pot oferi învățăturile holistice și cultura indigenă din Est - India, Africa, Sumatra, Bali, Nepal și până în extrem vest în Cuba - am strâns și experimentat metode care funcționează și complimentează tratamentul alopat tradițional.

A funcționat să înțeleg că gestionarea stresului e imperativ pentru sănătatea tiroidei, alături de nutriție prin eliminarea alimentelor inflamatoare și adăugarea de suplimente naturale de calitate, mișcare, exprimarea autentică a vocii creative, fără frică sau rușine, meditație și practici zilnice care susțin starea generală de sănătate și vitalitate.

De atunci am experimentat zeci dacă nu sute de metode alternative de a avea grijă de tiroida mea. Pentru că am avut de ales - stânga sau dreapta și mi-a surâs mai mult calea luminii decât orice altceva.

Dacă ar fi să recomand cele mai importante schimbări pe care le-am făcut pentru sănătatea tiroidei, mentale și emoționale sunt acestea:

𝟭. 𝗘𝗹𝗶𝗺𝗶𝗻𝗮𝗿𝗲𝗮 𝗳𝗮𝗰𝘁𝗼𝗿𝗶𝗹𝗼𝗿 𝗱𝗲 𝘀𝘁𝗿𝗲𝘀𝘀: 𝗷𝗼𝗯, 𝗽𝗼𝘇𝗶𝘁̦𝗶𝗲, 𝗲𝗰𝗵𝗶𝗽𝗮̆, 𝗿𝗲𝗹𝗮𝘁̦𝗶𝗲, 𝗽𝗿𝗶𝗲𝘁𝗲𝗻𝗶𝗶, 𝗰𝗮𝘀𝗮̆.

𝟮. 𝗘𝗹𝗶𝗺𝗶𝗻𝗮𝗿𝗲𝗮 𝗴𝗹𝘂𝘁𝗲𝗻𝘂𝗹𝘂𝗶 𝘀̦𝗶 𝗮 𝘇𝗮𝗵𝗮̆𝗿𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗮𝗱𝗮̆𝘂𝗴𝗮𝘁

𝟯. 𝗘𝘅𝗽𝗿𝗶𝗺𝗮𝗿𝗲𝗮 𝗹𝗶𝗯𝗲𝗿𝗮̆, 𝗰𝗼𝗺𝗽𝗹𝗲𝘁𝗮̆, 𝗮𝘀𝗲𝗿𝘁𝗶𝘃𝗮̆ 𝗮 𝗻𝗲𝘃𝗼𝗶𝗹𝗼𝗿 𝗽𝗲𝗿𝘀𝗼𝗻𝗮𝗹𝗲

De aici încolo nu a mai existat un pas înapoi. Tiroida mea continuă să se vindece în timpul ei prin practici de meditație, respirație, mișcare și de activare a vocii.

Intonez mantre, fac meditații ghidate specifice sistemului endocrin, exerciții pentru gât, limbă, maxilar și umeri, dansez și respir în etape pentru a crește circulația sângelui în zona tiroidei, a corzilor vocale. Yoga mi-a schimbat viața și corpul prin a mă ajuta să gestionez stresul care pentru pacienții de tiroidă poate ajunge la cote majore, la fel ca instabilitatea emoțională - furia, depresia care ușor ușor au început să se tempereze.

Vă invit la o practică integrativă de energizare, relaxare și activare a tiroidei care să susțină procesul de vindecare. Sunt tehnici pe care eu le folosesc, care mi-au adus rezultate directe prin aplicarea lor continuuă și care au deschis ușa către o nouă posibilitatea de a privi acest minunat și delicat organ vital.

E o mini-serie de 4 sesiuni de câte o oră. Fiecare sesiune include: yoga asana, meditație, mantră și respirație specifice tiroidei.

Programul vine în sprijinul celor care vor să susțină și să reducă tratamentul hormonal pe care îl urmează (cel puțin una dintre participante mi-a scris că acum tiroida ei s-a echilibrat după ce a început programul anterior de Yoga cu Desiree pentru Tiroidă și a continuat clasele de yoga săptămânale

Vă aștept cu mare drag!

DETALII LOGISTICE:

Program:

In ritmul tau timp de nelimitat

Contributia e 449 lei iar plata o poti face aici:

ING BANK:

Beneficiar: SC SAMASTI SRL

IBAN:RO90INGB0000999908857331.


***Inscrierea se face dupa confirmarea platii Trimite-mi un mail dupa efectuarea platii si revin la tine cu linkul de acces: desiree.aapl@gmail.com



Mini serie de Yoga cu Desiree pentru Tiroidă

Mini serie de Yoga cu Desiree pentru Tiroidă