RECENT POSTS
Despre treburi femeiești ar trebui să vorbim mai des. Mai fără perdea și mai cu drag. Cu drag de mine am început să urmăresc ciclicitatea vieții, a naturii, a lunii, a trecerii anotimpurilor și a propriului meu corp de femeie.
Analizând fiecare etapă a ciclului menstrual îți poți face o idee destul de clară asupra sănătății tale dar și a nevoilor pe care organismul feminin le are în fiecare moment:
e știu e că am ajuns sa cunosc atât de multe realități despre care nici nu credeam ca exista, am ajuns sa joc în scurt-metraje în limba spaniola, sa organizez o conferință internațională despre lumea araba în Berlin, sa parcurg Camino de Santiago, sa vad un film de scurt metraj scris și regizat de mine, proiectat în cinematografele din Paris, sa înot cu o balena-rechin în Mexic, sa vizitez ferma de cămile a regelui în Bahrain, sa vorbesc zile întregi cu oameni din comunitățile rurale din India, sa iau un interviu ambasadorului Republicii Mauritius din Berlin, sa predau despre mediul înconjurător copiilor din Brazilia și multe altele. Acum știu ca de fapt pentru mine viata chiar nu e despre succes sau despre rezultatul final, ci despre ceea ce se întâmplă pe drum.
FEATURED
Au trecut nouă luni de când m-am mutat în sudul Indiei. Auroville a contribuit la multe schimbări radicale în viața mea, în special la eradicarea fricii. Am început să mă exprim, să comunic prin dans, muzică sau hatha yoga, am învățat care-s toanele unei motociclete, m-am aruncat în brațele Oceanului Indian pentru a-mi înfrânge o dată pentru totdeauna fobia de apă adâncă și sufocare, am mers la vraci locali, am testat metode alternative de vindecare și am luat pauze scurte de maxim o lună pentru a călători în nord estul tribal al Indiei, în Sri Lanka și Nepal, la un centru vipassana și prin împrejurimile rurale ale sudului Indiei.
Dacă nu ar fi existat deja, Cuba ar trebui să fie inventată. Un cocktail picant în care arome africane și europene s-au topit peste un vârf de frutabomba de Caraibe lăsând în urmă un gust americano, parfum jamaican și o dâră romantică de jazz pe malul mării. Cuba e toate astea și mai mult, o cultură bogată care emană son și culoare prin toți porii, care te hipnotizează cu ritmuri de tobe ale ceremoniilor Santeriste, a trabucului clasic și a fervorii cu care această nație și-a croit drum printr-o istorie complexă și fascinantă.
În ziua aia mi-a fost permis să fiu patetică, slabă, obosită, fără speranță sau direcție. Să nu se aștepte nimic de la mine. Să pot zace fără învoire de la serviciu, medic sau preot. Mi s-a părut că am așteptat o viață ziua asta. Ziua în care am să fiu eu cu mine împreună cu alții.
India e umană. Miroase sălciu, sărat, a flori și a acru pe alocuri. Mă vede: trăgând după mine o valizoaie cântărind nici mai mult nici mai puțin greutatea mea în boarfe, tocuri, gel de duș și bețișoare de ureche (merg la sigur, nu-i de joacă). Pune mâna pe mine: mă împinge mai în față, mă stoarce ca pe o lămâie suculentă, îmi da una după cap. Mă degustă curioasă, pe jumate flămândă, pe jumate dezgustată. Îmi ascultă ritmul cardiac de iepure scăpărat și râde cu dinții la vedere: te mai codești mult? Bine ai venit acasă!
Doi călători de profesie proaspăt întorși din New York, o IT-istă convertită ulterior în deforestator de profesie în pădurea tropicală din Sadhana Forest, un graphic designer căruia îi era frica de lilieci dar care după trei zile nu i se mai vedea urma în spatele fumului de moped pe care cutreiera zeci și zeci de kilometri din inima Tamil a Auroville-ului și o moldoveancă stramutată în Manchester dar cu suflet indian au spus DA. Se pleacă la sat. Se încearcă. Se poate.
Și pentru că am cele mai mari emoții din lume pentru lansarea de la Bookfest de pe 5 iunie am zis că ar fi mai cuminte să-mi aduc aminte de unde a început totul.
Stau 10 zile în Cuba, ce îmi recomanzi? Am timp să văd Havana toată în 3 zile? Ce plaje ți-au placut? E periculos acolo? Casa particular se rezervă în avans sau găsesc camere libere oricum? Unde găsesc biciclete de închiriat? Ceva nu așa turistic e de făcut? Cum ajungem în Baracoa? Orice taxi e de încredere? Pot folosi și moneda națională? Trinidadul merită? Și dansurile sunt chiar așa senzaționale?
Călătoritul e hobby-ul tău? Preferi excursiile organizate de agenții? Căutarea celui mai bun preț pentru un zbor intercontinental îți dă dureri de cap? Cari după tine cel puțin două valijoare a câte 20 kg fiecare oriunde ai pleca? All inclusive-ul e prietenul tău cel mai bun? Bugetul nu e o problemă?
Atunci acest articol nu îți este dedicat ție.
FEMEI PE DRUM
e știu e că am ajuns sa cunosc atât de multe realități despre care nici nu credeam ca exista, am ajuns sa joc în scurt-metraje în limba spaniola, sa organizez o conferință internațională despre lumea araba în Berlin, sa parcurg Camino de Santiago, sa vad un film de scurt metraj scris și regizat de mine, proiectat în cinematografele din Paris, sa înot cu o balena-rechin în Mexic, sa vizitez ferma de cămile a regelui în Bahrain, sa vorbesc zile întregi cu oameni din comunitățile rurale din India, sa iau un interviu ambasadorului Republicii Mauritius din Berlin, sa predau despre mediul înconjurător copiilor din Brazilia și multe altele. Acum știu ca de fapt pentru mine viata chiar nu e despre succes sau despre rezultatul final, ci despre ceea ce se întâmplă pe drum.
Vârtejul afectiv m-a purtat timp de două luni într-un roller-coaster amețitor, gol în stomac, emoții sufocante la propriu, mă trezeam cu toracele blocat într-un inspir sec care nu se mai întâmpla, au fost momente în care a trebuit să-mi zic cu voce tare să respir și a trebuit să privesc în față emoția fiecărei persoane legată de plecarea mea, a trebuit să-mi iau rămas bun zilnic de la câte cineva, am trăit cu senzația că, dacă mai trebuie să spun la revedere cuiva, o să mă sparg, la propriu, în cioburi, pe podea.
After finishing my medical studies I went to Lourdes, France to start walking the Camino de Santiago de Compostela, a pilgrimage which crosses Spain. After that I did a backpacking trip to South East Asia, where I visited Thailand, Laos, Cambodia, Vietnam, and when I came back home for some time I worked as a teacher in my old primary school and saved some money to later volunteer with Syrian, Afghani, Pakistani refugees in Greece – Lesbos & Idomeni -, then I booked a one way ticket to Nepal, hiked to Mount Everest Base Camp, volunteered at a Rural hospital and from there took a flight to India where I spend most of my time
Acum cativa ani citeam o carte de-a lui Paul Theroux despre Europa de Est si a doua zi m-am ridicat de pe canapea si m-am gandit sa merg exact pe unde a mers el, in timp ce ii citesc cartea. A fost ca si cum realitatea se imbina cu fictiunea. Am mers asa cu trenul prin Balcani si m-am oprit prin Cehia, Slovacia, Ungaria etc.
Am invatat ca acasa esti atunci cand esti conectat cu tine insuti, cand iti oferi spatiu, intelegere si iubire, cand lasi la o parte prejudecatile si asteptarile, cand nu mai alergi dupa ceva anume ci privesti fiece loc, intamplare, persoana – ca pe o lectie din care trebuie sa iesi mai bun, mai calit, mai intelept. Acasa este atunci cand esti impacat cu tine insuti.
De la inceput nu a fost usor deloc. Cu banii pe care ii aveam pusi deoparte mi-am luat biletul de avion, mi-am schimbat laptopul- pentru ca stiam c-o sa am nevoie de unul ca sa pot sa intretin stilul de viata la care visam. Eu am plecat cu vreo 950€ in buzunar si inca vreo 1000€ pe card. Primele 4 luni nu am avut niciun job si nici urma sa pot gasi unul. A fost o provocare sa fiu linistita si increzatoare ca va fi bine, cu toate ca toate imi aratau contrariul. Alta provocare a fost sa fiu mereu singura, doar ca pe asta am trecut-o cu brio si mi-a placut atat de mult incat incepuse sa fie o provocare sa fiu printre oameni 24/7.
Amuzant e ca, acum cativa ani, nu imi imaginam ca as putea sa calatoresc asa. Mi se parea ca nu e pentru mine stilul asta de “backpacker”. Credeam ca este pentru hipioti. Niste prejudecati stupide, ca toate cele bazate pe necunoastere. Acum, nu ma mai vad carand un troller dupa mine si platind o avere pe cazare.
Imi place mult sa dorm la cort si inca si mai mult la oameni acasa. Am folosit mult comunitatea de « couchsurfing » si ca gazda si ca oaspete, si e minunat. Asa ajungi sa cunosti locul si sa asculti povesti nebanuite.
Dupa facultate am plecat la Damasc timp de 3 ani cu o bursa guvernamentala. Fix in ultimul an de bursa, a izbucnit razboiul din Irak si pentru o perioada scurta Saddam Husein a deschis granitele pentru strainii care doreau sa participe la actiunea “scuturi umane”, menita sa protejeze locatii strategice impotriva bombardamentelor trupelor coalitiei americane. Si cum pentru mine era singura oportunitate sa vizitez vestigiile Babylonului si ale Ninivei, nu am stat prea mult pe ganduri. Nici la Ninive (actualul Mosul) n-am ajuns si nici n-am impiedicat inevitabilul, dar m-am indragostit de un rapsod idealist care studia araba tot in Damasc si care anima serile la centrala electrica din Bagdan, pe care, chipurile, o aparam cu trupurile noastre.
Cred că provocarea e atunci când mă întorc, nu când plec. Pe drum, cumva (o fi magie?) găsesc resursele și motivația necesară să trec de toate. Fie singură, fie mă ajută o persoană binevoitoare, mereu s-au rezolvat toate problemele. Însă atunci când ajung acasă trebuie să mă adaptez iar la un spațiu mic (la bloc, între betoane), în același oraș pe care îl cunosc de atâția ani (poluat, plin de oameni încruntați și mașini grăbite), însă am norocul prietenilor, care sunt aceeași, însă de fiecare dată alții. Ei îmi fac întoarcerile mai plăcute. În trecut aveam și episoade depresive post-călătorie pentru că nu știam să-mi gestionez foarte bine trăirile și emoțiile, însă îmi place să cred că acum pot găsi frumosul în orice, chiar și în cenușiul blocurilor ieșene.
Au trecut nouă luni de când m-am mutat în sudul Indiei. Auroville a contribuit la multe schimbări radicale în viața mea, în special la eradicarea fricii. Am început să mă exprim, să comunic prin dans, muzică sau hatha yoga, am învățat care-s toanele unei motociclete, m-am aruncat în brațele Oceanului Indian pentru a-mi înfrânge o dată pentru totdeauna fobia de apă adâncă și sufocare, am mers la vraci locali, am testat metode alternative de vindecare și am luat pauze scurte de maxim o lună pentru a călători în nord estul tribal al Indiei, în Sri Lanka și Nepal, la un centru vipassana și prin împrejurimile rurale ale sudului Indiei.