Practică yoga cu mine în privat

yoga cu desiree

Durerea de spate e una foarte frecventă și își are sursa în multele activități pe care le facem repetitiv de-a lungul timpului, precum aplecări, ridicarea obiectelor grele, postură defectuasă la birou (cea în care spatele e rotunjit și pelvisul adus în față) sau stil de viață care implică sedentarism, anxietate, joburi care necesită mișcări repetitive de rotație, condusul mașinii.

La cursurile private vom stabili împreună practici fizice regenerative, vom învăța să gestionăm crizele de durere prin exerciții de respirație profundă, vom medita pentru a stimula procesul natural de vindecare al corpului.

De multe ori tensiunea fizică aduce cu sine emoții intense precum furia, frustarea sau frica care nu sunt mai mult decât felul în care corpul tău îți atrage atenția asupra cauzei. Felul în care gestionezi aceste emoții e poate limita, accentua tensiunea sau dimpotrivă îți poate deveni cel mai bun aliat.

Respirația e un instrument de prim ajutor în dispersarea durerii fizice și emoționale. Nu mai obosesc să spun asta - respiră adânc și observă apoi dacă senzațiile s-au schimbat, daca emoțiile asociate au scăzut din intensitate. E pastila mea de urgență de fiecare dată.

Asanele și exercițiile fizice propuse sunt cu impact scăzut și potrivite pentru oricine indiferent de vârstă, mobilitate sau abilități fizice, conțin multe variații și adaptări astfel încât să poți lucra în ritmul tău.

Cursul e adresat:

- tuturor celor care suferă de dureri sau discomfort la nivelul gâtului, spatelui sau șoldurilor

- celor care sunt în perioada de recuperare după accidentări

- celor care au nevoie de o practică blândă pentru a câștiga mai multă mobilitate

- celor care vor să elimine tensiunea fizică excesivă și/sau permanentă (been here, done that)

- celor care suferă de PMS sau stări asociate unui ciclu menstrual dureros sau neregulat

- celor care vor să dezvolte o relație mai armonioasă cu propriul corp

- celor care trec frecvent prin stări de anxietate

Stabilim împreună care din următoarele stiluri de yoga și wellness ți se potrivesc cel mai bine: hatha yoga, vinyasa, restorative, yin yoga, meditație ghidată, pranayama (respirație), tehnici de vizualizare, ceremonii de Lună Plină și Lună Nouă, ritualuri.

PRACTICĂ ATUNCI CÂND AI NEVOIE, ORIUNDE: acasă, pe un vârf de munte, în pădure sau pe malul unui râu. Clasele sunt predate în direct din Insula Zeilor - Bali și pot fi urmărite pe orice dispozitiv: tabletă, smartphone, laptop sau calculator.


O rutină sănătoasă de practici face minuni. Minunile nu se întâmplă peste noapte dar sunt aici să te ghidez cât pot de mult, pas cu pas.

Enjoy the body! There is so much bliss through it. The bliss of freedom, easiness, pleasure and joy!

Înscrieri la desiree.aapl@gmail.com

Detalii tehnice:

Dureaza 60 min, sunt doar live, fiecare contine miscare, exercitii de respiratie si meditatie si sunt adaptate la nivelul tau de practica (eu te urmaresc in timpul sesiunii si iti dau alternative pentru posturi astfel incat sa le poti face corect în funcție de conformația ta fizică)

Contribuția e:

120 euro/sesiune

E necesar să mă anunți cu minim o săptămână în avans atunci când vrei să începem.