Program Intensiv de Abundență de 7 module

Într-un final după multă muncă cu mine și credințele mele despre cine sunt pe bune am înțeles că orice formă de a primi e felul în care primesc abundența în viața mea.


Dar a fost o vreme când nici nu lăsam omul să termine un compliment că i-o și întorceam înapoi - mulțumesc la fel, nu e chiar așa, dar și tu ești extraordinar sau orice alte forme spontane de a minimaliza meritul meu și de a nu sta in disconfortul de doar a primi ceva. Iar azi iubesc să primesc complimente! E un muschi pe care îl antrenez zilnic.


Am început să spun da. Am început să las ca mulțumesc să fie o propoziție întreagă. Am început să mă simt în largul meu atunci când mi se oferă ajutor, mi se deschide o ușă de către un străin, îmi zâmbește cineva pe stradă sau atunci când un client decide să mă plătească în avans pentru următorul an de clase și retreaturi.

Revelația a venit cu o factură pe care am făcut-o acum câteva luni. Și după ce m-am consultat cu contabila despre termeni și condiții, după ce am trimis-o destinatarului am realizat că una din credințele la care lucrez de mai bine de un an a devenit realitate: într-o zi ai să încasezi într-o singură tranzacție cât ai încasat altădată într-un an. Respir adânc. Munca a dat roade. 

Vreau să te învăț să primești. Bani, abundență, complimente. Vreau să te învăț să recunoști ce credințe limitative te țin blocat în aceleași sume și aceleași cheltuieli lunare. Vreau să te învăț să ai o relație mai bună cu abundența și că banii vin acolo unde sunt doriți. Vreau să te învăț practici zilnice de igienă a prosperității: a primi, a cheltui, a împrumuta.

  • Abundența înseamnă să te prioritizezi.

  • Abundența înseamnă să te alegi în primul rând pe tine.

  • Abundența înseamnă ca fiecare pas pe care îl faci să fie aliniat cu cele mai profunde dorințe ale tale.

  • Abundența însemnă să fii înconjurată de oameni care te înțeleg și cu care te simți în siguranță să fii tu - tu, fără măști, fără roluri.

  • Abundența înseamnă să iubești ceea ce muncești în totalitate.

  • Abundența înseamnă să ai o afacere sau un job care te onorează și pe care îl faci pentru că așa iți dorești nu pentru că trebuie.

  • Abundența înseamnă să te înconjori de lucruri care îți relaxează sistemul nervos, mai ales mediul și casa în care trăiești.

  • Abundența înseamnă să cumperi tot ce-ți dorești fără să te uiți la cât costă și fără ca prețul să fie principalul factor de decizie.

  • Abundența înseamnă generozitate.

  • Abundența înseamnă să te trezești dimineață și să sari din pat de bucurie pentru ce urmează.

  • Abundența nu e doar despre bani. Abundența e despre TINE. Iar prosperitatea vine apoi negreșit. 

În 𝐏𝐫𝐨𝐠𝐫𝐚𝐦𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐀𝐛𝐮𝐧𝐝𝐞𝐧ță 𝐝𝐞 𝟕 module care e bestseller-ul cursurilor mele de până acum vei primi practici care să te aducă la următorul nivel de prosperitate și care să rescrie relația pe care o ai acum cu banii. 

Programul de Abundență are 7 module cu tema de făcut/practica somatica/meditatie ghidata/journaling. 

Sunt 7 zile consecutive care au fiecare cate o tematică - modul in parte:

Ziua 1: Identificarea credințelor limitative
Ziua 2: Jurnalul banilor
Ziua 3: Fricile legate de bani
Ziua 4: Curățare - ceremonia focului
Ziua 5: Abundența vine acolo unde e dorită
Ziua 6: Cine ești tu la nivelul următor de abundență?
Ziua 7: Integrare & practici zilnice de igienă a prosperității: a primi, a cheltui, a împrumuta.

Modulele sunt înregistrate iar dupa ce le termini avem o sesiune live 1-1 in care imi poti pune întrebări de integrare.

Acces: 6 luni
Contributie: 1000 lei
Inclus: o sesiune 1-1 de coaching cu Desiree (valoare 135 euro)
Optiune: poți plăti în 2 rate egale, una acum la inscriere și alta la 30 zile după înscriere.

Înscriere: trimite un mail cu confirmarea plății aici: desiree.aapl@gmail.com

Plata o poți face aici: ING BANK: Beneficiar: SC SAMASTI SRL IBAN:RO90INGB0000999908857331 sau Revolut:+62 82145590437 (liber la detalii)