Am scris o carte. Ei și?

"Ce am eu în plus față de tine? Poate mi-am dorit mai mult să plec în lume, să-mi fie incomod, să dorm în trenuri și autocare care înaintează cu 50km/h, să încetinesc pasul, să mă trezesc după soare, să o iau mereu de la capăt cu fiecare viză câștigată, să mă joc de-a țară-țară vrem ostași și cu alte nații decât a mea, să mă culc cu sentimentul că azi am mai învațat cum se spune mulțumesc și în alt dialect, să-mi fie foame de gusturi pe care încă nu le cunosc și să-mi permit luxul de a refuza orice nu e în acord cu starea de spirit a unei anume zi."

 

Și pentru că am cele mai mari emoții din lume pentru lansarea de la Bookfest de pe 5 iunie am zis că ar fi mai cuminte să-mi aduc aminte de unde a început totul.

Uite așa:

„Spaţiul dintre nori. Cu rucsacul prin India”  cu fotografiile lui Iulian Ursachi apare in iunie 2016 la Editura Polirom, în Colecţia Hexagon.

Volumul va fi lansat în cadrul Salonului Internaţional de Carte Bookfest 2016 (Romexpo, Bucureşti), duminică, 5 iunie, ora 13.30.