Diana călătorește în jurul lumii luând interviuri ad-hoc oamenilor celebri și frumoși pentru Forbes România. Oana pictează în Ubud și are un câine pe numele său real Baobab iar Agnes predă marketing într-o universitate musulmană din Java de est atunci când nu e pe val la surfing.

Trei femei puternice s-au alaturat comunității în creștere #femeipedrum astfel:

Diana Florina Cosmin

Locație curentă: București

1.    Cine ești și cu ce te ocupi?

Sunt o fată care scrie și și-a dorit să scrie de la 6 ani, care face presă scrisă de la 12, care a studiat Diplomație și s-a întors până la urmă tot la dragostea dintâi: scrisul. Mă numesc Diana-Florina Cosmin, sunt redactor-șef al revistelor ,,ForbesLife“ și ,,Up by Forbes“ și am blogul www.finesociety.ro

2.    De ce ai plecat din România? Începutul poveștii tale pe drum e:

Am ieșit din țară prima dată la 13 ani, iar de zburat cu avionul am zburat prima dată la 15, deci relativ târziu dacă aș compara cu copiii din ziua de astăzi, dar odată ce am prins gustul n-am mai stat locului. De plecat pentru o perioadă mai lungă am plecat la 22 de ani, la un masterat american în Diplomație și Relații Internaționale, care se desfășura în 4 țări din Europa, pe rând: Olanda, Marea Britanie, Elveția și Austria, cu stagii de practică la organizațiile internaționale din fiecare loc. 

Așadar, pe lângă ,,naveta“ datorată școlii, în acei doi ani am ținut-o într-o perpetuă călătorie: în fiecare săptămână mergeam altundeva în weekend, pentru că eram aproape de toate locurile frumoase ale Europei. Eram obosită-frântă, dar era cel mai frumos și inspirațional tip de oboseală. Am și acum amintirea dulce a dimineților în care mă trezeam și în primele 30 de secunde nu știam unde sunt. ,,Viena? Praga? Helsinki? Londra?“. Mă dezmeticeam apoi, brusc: ,,Ah nu, am ajuns ieri cu trenul la Cardiff, deci aici sunt“. Sună straniu, dar chiar așa erau diminețile mele și-mi plăcea la nebunie. 

Apoi, întorcându-mă în țară și angajându-mă la Forbes România, am dezvoltat revista lunară de lifestyle (și apoi revista trimestrială, Up by Forbes) și a apărut automat nevoia de a călători pentru interviuri, reportaje și povești, pentru a fi aproape de tot ce înseamnă lifestyle, modă și ceea ce numim noi ,,the good life”. Totul s-a legat firesc și frumos. Cu multă-multă muncă, dar eu nu cred în rezultate fără efort. În carieră, noțiunea de ,,effortless“ este o utopie. Important e să iubești ceea ce faci, pentru ca munca să devină plăcere, nu corvoadă.

3.    Unde e acasă?

În București, în Olanda și la Londra. În București fiindcă acolo locuiesc, iar în Olanda și Londra fiindcă am locuit acolo și păstrez o senzație incredibilă de acasă când mă aflu acolo. Aș putea sta luni și ani fără să mă simt străină vreo clipă. Nu știu să explic de ce, pur și simplu așa mă simt. Când ajung pe aeroportul din Amsterdam, îmi bate inima mai tare. La fel și la Londra. Am fluturași în stomac.

4.    De la cine ai furat meseria de călător?

Părinții mei nu au călătorit prea mult când erau foarte tineri, fiindcă pe vremea lor nu puteai ieși atât de ușor dincolo de granițe, dar cred că ,,gena“ călătoritului vine de la bunicul meu din partea tatei. Nini, cum îi spuneam eu, a fost aviator, mecanic de bord la Hangarul Regal, și a zburat zilnic timp de mai bine de 30 de ani din viață. Îl moștenesc.

5.    Care e cel mai interesant om întâlnit pe drum?

Am avut parte de multe întâlniri interesante și atipice. Oameni interesanți cunosc în fiecare săptămână, dacă nu în fiecare zi, însă pe drum întâlnirile au farmecul providenței, fiindcă e practic o probabilitate mică să te nimerești într-un spațiu dat, într-un interval dat, aleatoriu, cu anumiți oameni. E lumea în miniatură, timp de un zbor, de o călătorie. Am făcut un interviu în exclusivitate în avion, am zburat pe același ,,row“ în avion cu Jacqueline Bisset, Kate Beckinsale și cu solistul de la Simply Red. Am făcut un interviu savuros cu Samuel L.Jackson, care este un om absolut fabulos! Dar cele mai frumoase întâlniri au fost cu oameni nu neaparat faimoși, ci extraordinar de interesanți ca poveste. Acel gen de oameni pe care nu-i știu decât foarte puțini, care nu apar peste tot, care nu sunt recogonoscibili când treci pe lângă ei pe stradă, dar care au niște istorii personale și profesionale absolut fabuloase. Au fost multe momente pe care, privind înapoi, le consider geniale. Adevărate momente de grație. E foarte greu să aleg unul singur, cred că o listă tip ,,Top 50“ ar fi mai aproape de adevăr :)

6.    Care a fost cea mai mare provocare cu care te-ai confruntat de când ai plecat în lume?

La început, a fost sentimentul foarte provocator că sunt pe cont propriu, cu tot ceea ce implică asta și bun, și rău. O libertate extraordinară de a explora lumea după bunul plac, dar în același timp o responsabilitate față de mine însămi. Când pleci de acasă într-un alt colț al lumii la un pic peste 20 de ani, realizezi că nu poți conta decât pe propria persoană. Dacă te îmbolnăvești, dacă îți e bine, dacă îți e rău, nu există altcineva pe care să poți da vina sau căruia să-i pasezi responsabilitatea. Nu există cineva care să vină și să-ți rezolve problemele, să te scoată din încurcături sau să învârtă o baghetă magică și să-ți fie bine. Tu trebuie să faci să-ți fie bine. Dar e un sentiment care naște, în timp, o senzație extraordinară de siguranță. Îți dai seama la un moment dat că poți să faci chiar orice îți propui. Te împroprietărești cu viața ta, în mod desăvărșit și copleșitor.

7.    Cum arată o zi obișnuită din viața ta?

Am norocul de a nu avea zile ,,obișnuite“ în sensul repetitiv al cuvântului. Mi-am dezvoltat un ritual pentru starea mea de bine, o coloană vertebrală a vieții mele cotidiene, care să îmi dea direcție și siguranță, dar în afară de asta fiecare zi e altfel. Încerc să mă trezesc foarte devreme, pentru ca la 6:30 să fiu la sală. Iau micul dejun, după care merg fie spre redacție, fie spre prima întâlnire a zilei, iar apoi - în funcție de zi - alternez timpul petrecut la redacție, scriind și făcând strategii pentru următoarele numere, cu interviuri, evenimente și mici acolade de scris în locurile mele preferate. De multe ori plec din redacție cu laptopul în câte o cafenea din apropiere, ca să schimb decorul și inspirația. Funcționează de fiecare dată. 

Nu am timpi morți într-o zi, totul e optimizat. Sunt un om care funcționează foarte bine cu disciplină, asta îmi dă liniște sufletească și echilibru. Nu-mi place haosul, mă dă peste cap. Pot să fiu spontană, în fond sunt mereu în mișcare, mereu gata de plecări și de lucruri neprevăzute, dar trebuie să am un fundament solid și bine-organizat ca să mă pot bucura de partea spontană a vieții. Nu am mers niciodată pe ideea ,,hai să facem din poignet, să vedem ce iese“. Când știu că voi avea o plecare de 4 zile, spre exemplu, cu o săptămână înainte volumul meu de lucru este dublu, pentru a avea totul în ordine, a ști exact ce și cum îmi rămâne de făcut și a fi la zi cu toate task-urile. Eu singură îmi stabilesc deadline-urile, eu mă țin de ele, eu îmi țin agenda. Trebuie să fiu disciplinată, altminteri treaba nu se face singură.

8.    Ce colțuri ascunse din lume ai descoperit până acum? Care ți-e cel mai drag?

Am fost în peste 50 de țări din toată lumea, din Islanda și Hawaii până în Taiwan, Japonia, Mauritius și Brazilia. Mai am încă multe de văzut, dar din ceea ce am cunoscut până acum locurile pentru care m-aș urca în avion chiar mâine dimineață sunt Londra, Islanda, Veneția, Leiden (orașul universitar olandez în care am studiat și unde casele au poezii pictate pe pereți), Cracovia (unde este cea mai frumoasă biserică din lume, cel puțin pentru mine), Hawaii (Paradisul… atât!), New York, Paris și Tokyo. Cel mai drag rămâne probabil Londra, este cu totul specială! Și, cum spunea Samuel Johnson, ,,când te saturi de Londra, te saturi de viața însăși, fiindcă în Londra găsești tot ce are viața mai bun“. 

Din fiecare loc în care am fost am strâns însă ceea ce eu numesc momente de grație. Chiar cred că, acolo Sus, e cineva care îi ajută pe oamenii care iubesc drumul și călătoriile. Le așterne în cale surprize, probe, experiențe. Spre exemplu, în Rio de Janeiro am trăit un astfel de moment: îmi doream să urc la statuia lui Iisus Hristos, de pe Corcovado, și de fiecare dată era o ceață teribilă și nu se vedea absolut nimic. În ultima zi, chiar înainte de plecare, am mai făcut o încercare. Am urcat tot pe o ceață densă de nu vedeai la un metru, iar toți oamenii întâlniți pe drum îmi spuneau că n-am nicio șansă să văd ceva și că ar fi mai bine să mă las păgubașă. 

Am ajuns sus și totul era alb, ca și cum m-aș fi aflat în interiorul unui nor. Și apoi, timp de un minut sau chiar mai puțin, norii s-au limpezit ca prin minune și am putut să fac vreo 20 de fotografii superbe, la foc automat. Am putut să privesc în jur, să-mi întipăresc pe retină acea imagine incredibilă, una dintre cele mai frumoase văzute în viața mea. Am terminat ultimul cadru, am privit în sus către statuie, iar când am întors capul era din nou o ceață lăptoasă, prin care nu se distingea nimic. M-am simțit de parcă cineva pusese ,,pause“ preț de o clipă, special ca să-mi dăruiască mie acel moment, acea fereastră. Un fel de ,,Fata asta își dorește tare mult chestia asta. Hai să facem ceva!“. Am avut multe astfel de momente de grație în călătoriile mele. Sunt norocoasă și binecuvântată.

9.    Care e stilul tău de călătorie?

Independent. Chiar dacă sunt parte dintr-un grup, cum se mai întâmplă la evenimentele internaționale unde vin jurnaliști din toată lumea, nu-mi place să depind de nimeni. Dacă am câteva ore libere, le voi petrece pe cont propriu, în 99% din cazuri. Mi se pare reconfortant să te plimbi de unul singur printr-un oraș străin, încărcându-te cu imaginea, culorile, zgomotele și mirosurile locului. Sunt o fire introspectivă, iar atunci când sunt singură într-un astfel de loc îmi vin idei, îmi decantez emoții, mă reconectez cu mine. Nu îmi place să fiu încontinuu într-un schimb de cuvinte, într-un dialog doar de dragul dialogului și al complezenței. Am nevoie de perioade de tăcere și contemplare, mai ales în locuri noi. Iubesc timpul petrecut ,,eu cu mine”.

10.    Ce citești?

Un teanc enorm de reviste. În călătorii ador să citesc reviste. Acasă citesc mai mult cărți, iar în călătorii numai reviste. În avion, spre exemplu, se consumă momentele mele delicioase de relaxare cu un vraf de reviste în brațe: nu sună telefonul, nu primesc emailuri, nu apare nimic urgent. Singura preocupare e să mă relaxez și să mă inspir din ceea ce răsfoiesc.

11.    Ce-ți lipsește de acasă?

La nivel strict material, îmi lipsește casa mea: patul meu, hainele mele din dulap, pe care să le pot combina în voie, mirosul specific de acasă. Dar mai mult îmi lipsesc oamenii: familia mea.

12.    Dacă-ți ziceam acum 5 ani că viața ta va arăta ca azi ce mi-ai fi zis?

,,Sună grozav. Ne mișcăm și noi mai repede într-acolo?“. Lăsând gluma deoparte, acum 5 ani viața mea arăta tot cam așa, doar că eram necăsătorită și aveam probabil mai puține responsabilități și mai puțină experiență profesională. Aveam și mai multe nesiguranțe. Și acum am dubii și întrebări (nu cred în autosuficiență, e începutul declinului), dar sunt altele. Am evoluat, chiar și în acest sens. Cred că secretul vieții este să ai mereu probleme noi de rezolvat și dileme noi de lămurit. 

13.    Vreau să fiu ca tine. De unde încep?

Sincer, n-aș ști să-ți spun, fiindcă de regulă începutul oricărui drum e foarte personal. E piatra de hotar a destinului tău. Odată ce știi încotro te îndrepți, poți să faci orice și să devii oricine îți dorești. Trebuie să-ți asculți instinctul și în primul rând să NU îți dorești să fii ca mine, ci să fii ca tine. Începe cu ceea ce iubești. 

Eu iubeam să scriu și să călătoresc, spre exemplu. I-am spus tatălui meu, pe la vreo 16 ani, că viața mea ideală s-ar consuma ,,între două avioane“. Nu știam pe atunci ce înseamnă asta, dar tot sufletul mă înghiontea în această direcție. ,,It made sense“, cum s-ar spune. 

M-am gândit inițial că aș vrea să fiu diplomat, ca să fiu mereu pe drumuri. Mi se părea că era varianta perfectă în care puteam să scriu, să fac uz de limbile străine pe care le vorbesc și să fiu și ,,între avioane“. Am studiat diplomație într-un program de masterat desfășurat în 4 țări, apoi m-am întors și m-am angajat la Forbes, unde scriu de 7 ani, călătoresc mai ceva decât dacă aș fi fost un diplomat de carieră și am făcut zeci de interviuri în engleză, franceză, spaniolă și italiană. De asta spun că începutul e foarte personal. Chiar și dacă mai faci greșeli pe parcurs, sunt foarte bune, ele te cârmesc spre calea potrivită pentru tine. Important este să știi CE vrei și să nu te cramponezi prea tare de CUM o să ajungi acolo. Începi de undeva și de acolo te ghidează instinctul și sufletul. Mai ales sufletul. 

Și, cel mai important, nu trebuie să dai voie nimănui să te îndepărteze de la drumul tău. Mai bine să câștigi sau pierzi pe mâna ta, decât pe sfaturile unor oameni care - chiar dacă poate îți doresc binele - habar nu au cine ești tu și ce-ți dorești de fapt. Nimeni nu știe mai bine decât tine ce e bine pentru tine. Asumă-ți responsabilitatea completă pentru viața ta. Cred că acesta e cel mai bun și prețios sfat dintre toate.

Oana Deac

Locație curentă: Ubud

1. Cine ești și cu ce te ocupi?

Inca incerc sa descopar cine sunt si probabil ca asta este telul vietii pana la urma, nu? Din perspectiva fizica sunt Oana, un suflet de artist.
In momentul de fata imi impart existent intre arta, colaborare cu un Centru de Sanatate Ayurvedica, natura, caini si prieteni, pe insula zeilor, Bali. 

2. De ce ai plecat din România? Începutul poveștii tale pe drum e:

Am plecat din Romania dupa dragoste, in ceasul orbului, parca asa se spune, nu? Am lasat tot, m-am impachetat si l-am urmat, crezand ca el este “the one”. Asta s-a intamplat acum 14 ani. Am plecat in Amsterdam unde am locuit aproximativ 10 ani si am avut un trai bun dar nu m-am simtit niciodata acasa acolo. Stiam ca nu o sa raman in Olanda pentru totdeauna. 

In urma cu patru ani am ajuns  la un momentde intrebari si nevoie de raspunsuri pe care nu mi le puteam da in contextul existential respectiv. Am decis ca ceva trebuie sa se schimbe iar primul pas a fost un curs de pictura intuitiva care mi-a gadilat simturile creative si nevoia de inspiratie. Dupa aproape un an de framantari am decis sa plec din Olanda, iar Asia era o parte de lume pe care mi-am dorit sa o vad. Vazusem destul de mult din Europa la momentul respectiv, iar idea de vara continua si exotic mi-a suras foarte mult, plus ca auzisem ca este foarte usor sa calatoresti singura in Asia si nu foarte scump. 

Bali a fost o iubire la prima vedere. Dupa cateva luni de explorari in Thailanda si Australia m-am reintors in Bali si am decis ca vreau sa raman aici. Cineva acolo sus a semnat cererea si mi-a adus pe tava un loc de munca exact la momentul potrivit. The rest is history!

3. Unde e acasă?

Acasa este Romania. Mi-am pus aceasta intrebare de multe ori, dar am observant ca automatic de fiecare data cand vorbesc despre Romania spun acasa, iar despre celelalte locuri unde am locuit le spun pe nume. Asa si simt de fapt. Pe de alta parte in Bali ma simt “ca acasa” ceea ce ma face sa cred ca intr-o alta viata am locuit aici. Ma simt foarte in elementul meu aici, lucru pe care nu il pot spune despre Amsterdam de exemplu sau alte locuri in care am fost. Dar pentru aceasta viata Romania este casa. Ma cheama de multe ori si nu este exclus sa ma intorc la un moment dat, in aceasta viata. Cred ca nu este inca momentul, mai am ceva lectii de invatat si drumuri de batut.

4. De la cine ai furat meseria de călător?

Sincer, nu stiu! Ca de la mine din neam cu siguranta nu hahaha. Sunt probabil “oaia neagra” din perspectiva calatoritului iar mama ma tot intreaba ce mi-a trebuit sa ma mut in capatul celalalt al pamantului, ce caut si nu gasesc acasa. Nu am raspunsul inca dar stiu sigur ca sunt pe drumul cel bun!

Cred ca meseria de calator are mai mult a face cu nevoia de aventura, de altceva, de cautare, de explorare, de nou, de inspiratie care vine din interior, este ca o chemare. O prietena foarte draga m-a intrebat zilele trecute daca m-am gandit vreodata la faptul ca nevoia asta de calatorie are a face cu o fuga de ceva, iar raspunsul meu a fost da, partial are. Probabil “Alchimistul” lui Coelho are multe raspunsuri legate de subiect.

Primul pas de calator a fost marcat de plecarea la Timisoara la facultate, eu fiind de loc din Hunedoara  Pe vremea cand locuiam in tara eram foarte anti-plecat si asta in perioada cand se pleca in masa, pentru joburi platite mai bine si “o viata mai buna”. Eu eram cea care zicea tot timpul NU, eu stau acasa ca tara are nevoie de economisti. Pana m-a pleznit dragostea. Dupa ce dragostea a trecut si m-am trezit intr-o alta lume cu mult mai multe posibilitati nu mi-a mai fost asa de usor sa gandesc la fel. A fost parte din maturizarea mea si mi-a deschis ochii si inima spre alte orizonturi si nevoi.

Cred ca asta este magia calatoriilor, deschiderea perspectivelor de viata, noi posibilitati, alte culturi, alte raspunsuri la aceleasi intrebari, deschidere la minte, iesirea din canoane. Am vazut de curand trilogia Human , o calatorie vizuala, mentala si spirituala extraordinara. Recomand! 
Viata asta este o calatorie in sine, nu? 

5. Care e cel mai interesant om întâlnit pe drum?

Cainele meu Baobab! Glumesc. Gasesc oamenii in general interesanti. Cred ca fiecare creatura este interesanta, fiecare dintre noi are ceva unic, diferit. Mi se pare interesant sa descopar acel ceva in fiecare persoana pe care o intalnesc si sa o apreciez pentru asta. Oamenii care ma fascineaza cel mai mult in general sunt cei care au capacitatea de a accepta lucrurile asa cum sunt, de a iubi si a nu judeca, oamenii care lucreaz continu la a deveni persoane mai bune, a evolua la nivel uman si de suflet, asa cum imi doresc sa ajung si eu la un moment dat.

6. Care a fost cea mai mare provocare cu care te-ai confruntat de când ai plecat în lume?

Cea mai mare provocare a coincis cu unul dintre cele mai fericite momente din viata mea. Prima mea expozitie de arta, care a avut loc in Bali, s-a incheiat cu o vizita la biroul de imigratii si retinerea pasaportului cu posibilitatea de deportare. A fost un moment infricosator dar in acelasi timp o experienta spirituala. Dedicasem toata energia mea si rezervele financiare acestui proiect, timpul si sufletul, fara sa ma gandesc foarte mult la consecinte sau la urmatorul pas dupa eveniment. Stiam doar ca expozitia trebuie sa aiba loc si ca o sa fie asa cum mi-o doresc. Si asa a fost!

Fiind o colaborare cu un artist local, am omis sa ma interesez de implicatiile legale ale organizarii unui asemenea eveniment si participarea mea ca strain. Poveste lunga, combinata cu aspecte ale coruptiei in Bali, care din pacate sunt prezente la tot pasul. Pe scurt, au fost doua saptamani de chin mental si sufletesc in care m-am zbatut sa gasesc o solutie, in situatia in care nu mai aveam bani si nu stiam care va fi decizia autoritatilor.

Miracolul s-a produs in momentul in care am cedat si efectiv m-am lasat in mainile lui Dumnezeu, mai pe romaneste. Acela a fost momentul de intoarcere in care posibilitatiile si solutiile au aparut si m-au ghidat spre pasul urmator. Ajutorul a aparut din mai multe parti si totul s-a incheiat cu bine. Imi amintesc ca momentul in care am cedat a fost un moment de relaxare fizica si zambet continuu.

De cele mai multe ori cand imi este greu sa depasesc o situatie, ma gandesc la acel moment si zambesc pentru ca stiu ca toate sunt trecatoare.

7. Cum arată o zi obișnuită din viața ta?

In general ma trezesc intre 6-6.30 dimineata. Primele ore ale zilei mi le dedic mie, prin meditatie, yoga sau plimbare in natura cu cainii. Nu reusesc sa fac asta chiar in fiecare zi dar 80% reusesc. Apoi lucrez la clinica Ayurvedica pana dupa pranz, dupa care merg acasa si pictez sau lucrez la alte proiecte creative. Seara ma vad cu prietenii sau dansez salsa. Iubesc dansul! Ubudul merge la culcare destul de devreme, deci pe la 10-10.30 dorm. Imi place ritmul acesta, prefer trezitul devreme, mai ales ca ziua la tropice este scurta. Mai sar si eu calul din cand in cand, desigur!

8. Ce colțuri ascunse din lume ai descoperit până acum? Care ți-e cel mai drag?

Nu pot sa numesc unul in special. Am locuit o luna pe insula Koh Pangan in Thailanda, unde am avut un sentiment de libertate de miscare si usurinta de a trai foarte placut. Ritmul de viata acolo este foarte lejer, sau cel putin asa era acum patru ani. Mi-a placut mai ales faptul ca oricunde eram pe insula aveam acces foarte usor la apa, la mare. Plaja cu luna plina combinata cu umbrele palmierilor o gasesc fascinanta.

Ubudul este la sufletul meu si desi imi lipseste oceanul uneori, de fiecare data cand plec pentru cateva zile, abia astept sa ma intorc. Imprejurimile sunt minunate si pline de un verde energizant. Pana si traseul pe care merg dimineata cu cainii mei ma surprinde de fiecare data cu locuri noi, o noua lume de flori si de insect. Ma fascineaza natura aici.

Ar mai fi poate si altele, inclusiv gradina din spatele casei alor mei de unde pot sa admir castelul Huniazilor sau imprejurimile Florentei.

9. Care e stitlul tău de călătorie?

Imi place sa stau mai mult intr-un loc, nu sunt genul care taie de pe lista si aduna la sfarsitul anului, nu ca ar fi ceva rau in asta, dar nu este stilul meu. Imi place sa simt pulsul locului, sa admir oamenii, sa interactionez cu localnicii, sa mananc la restaurantul local cu ei. Ma intereseaza in general arta si mestesugurile lor deci prefer, pe cat posibil, sa stau si sa invat de la ei.

Nu am nevoie de multe lucruri sa calatoresc in general. In Bali de multe ori 3 saronguri si un costum de baie sunt de ajuns pentru cateva zile.

10. Ce citești?

Tocmai am inceput “A Course in Miracles” care este un fel de biblie. Nu sunt un cititor inrait, prefer sa ma murdaresc pe maini cu vopsele. In ultimii ani am citit multe carti de dezvoltare personala si spirituala, si cate un roman printre ele. Cartile ma gasesc pe mine in general, rar le caut eu.

11. Ce-ți lipsește de acasă?

UMORUL, glumele romanesti, acelea pe care degeaba le traduci ca nu le intelege nimeni in afara Romaniei. Imi e foarte dor de zilele si serile de vara la terasa cu prietenii de rasete si povesti si haz de necaz romanesc. Drobul si raciturile facute de mama, la capitolul mancare.

12. Dacă-ți ziceam acum 5 ani că viața ta va arăta ca azi ce mi-ai fi zis?

As fi zambit cu satisfactie, pentru ca as fi considerat ca nu este exclus. Poate de multe ori iau cu usurinta drumul si realizarile mele, desi multi nu le-ar considera realizari. 
La momentul de fata am o viata simpla dar ce abunda in alte aspecte decat cele materiale. Sunt un om norocos. 

 13. Vreau să fiu ca tine. De unde încep?

Ai putea sa incepi de la a nu-ti dori sa fi ca mine. Probabil ca asta este una dintre problemele cele mai mari ale societatii care ne invata sa fim ca unii si ca altii considerati standarde si exemple de urmat, cand de fapt daca suntem ca NOI, este cel mai usor de trait. Asta o consider eu personal o realizare in viata. 

Dar stiu la ce te referi, din perspectiva calatoriilor, sunt de parere ca fiecare trebuie sa isi gaseasca inceputul si drumul singur. 

Lipsa fricii si a nevoii de a anticipa ce se intampla reprezinta punctul de pornire.

. 
Daca vrei sa calatoresti, pune un plan general pe hartie si informeaza-te putin de posibilitati si costuri. Avem acces Internet la absolut tot deci e foarte simplu sa iti faci un buget si un traseu. Conecteaza-te cu lume si intreaba, cred ca tot mai mult oamenii sunt deschisi spre a ajuta, a impartasi din experiente.

Si antreneaza-ti putin curajul. Nu ai nimic de pierdut, decat de gasit, zic eu.
Eu traiesc in Bali de 4 ani si nu pot sa spun ca am calatorit foarte mult de atunci pentru ca nu am simtit nevoia. Am fost multumita cu viata mea aici, cel putin pana acum. Cine stie ce urmeaza. Sunt si eu curioasa!

Agnes Molnar

Locație curentă: Malang, Java de Est

1. Cine ești și cu ce te ocupi?

Sunt Agnes, umblu, ma dau cu surful, predau marketing si marketing international la o Universitate in Java de est, Indonesia, ma ocup de niste proiecte de social media si marketing ca freelancer si povestesc despre viata de zi cu zi si calatoriile mele prin lume si prin Indonezia  pe Getawayways.

2.    De ce ai plecat din România? Începutul poveștii tale pe drum e: 

Totul a inceput in timpul studentiei la Cluj, o practica in Germania, una in Belgia si 3 luni de ‘work and travel’ din timpul facultatii. Dupa 7 ani de job 9-17 si viata in ‘west’(cu multe plimbari prin Europa) am petrecut cateva saptamani in Thailanda unde m-am infectat cu virusul Asiei de Sud Est. A urmat un an in Bali cu o bursa de studii iar acum predau la o universitate in Java. 

3. Unde e acasă?

Grea intrebare. Acasa e Sibiu si Bali. In momentul de fata acasa e Malang, Java de Est. Acasa e unde imi despachetez rucsacul si ma instalez temporar si unde imi beau cafeaua de dimineata.

3.    De la cine ai furat meseria de călător?

Pur si simplu s-a ivit! Cred ca ambele bunici au fost un fel de influenta.

4.    Care e cel mai interesant om întâlnit pe drum?

In timpul calatoriilor mai ales prin hostel-uri ajungi sa cunosti o gramada de personalitati, care mai de care mai aventurier si mai calator. Am auzit destule povesti si sunt greu de impresionat la acest capitol! Cei mai interesanti oameni cu care am locuit si a caror stil de viata m-a impresionat a fost tribul Mentawai din Insula Sipora, Mentawai, Sumatra. Stilul de viata simplu, in jungla, dependent de natura, tatuajele batute manual, ceremoniile, simplitatea si caldura oamenilor m-au impresionat cel mai mult.

 

6. Care a fost cea mai mare provocare cu care te-ai confruntat de când ai plecat în lume? 

Fiecare zi vine cu noua provocare. In general provocarile sunt date de diferentele culturale, de nevoia de a invata o noua limba, de a se adapta la o cultura total diferita. O alte provocare e sa finantezi un stil de de viata care iti permite sa traiesti in Indonezia, sa calatoresti, sa fii aproape de valuri pentru surfing. Una dintre provocarile cele mai mari a fost nevoia de a conduce un scooter cu o placa de surf atasata plus bagaje, in cel mai haotic trafic, de a ma adapta in general intr-o tara cu o clima, limba, cultura, religie total diferita si mai ales mancarea extrem de picanta :)
 

7. Cum arată o zi obișnuită din viața ta?

Fiecare zi e diferita. Cand predau, incep zilele cu o cafea si micul dejun si vreo 5 minute pentru a combina o tinuta adecvata pentru a preda intr-o Universitate de studenti musulmani. Dupa care dau o fuga in piata si fac plinul de fructe. Ma opresc intr-un ‘Warung’ incercand sa gasesc un pranz sanatos cat de cat fara MSG si fara prea mult ulei si prajeala:)

 
 
Cand nu muncesc, calatoresc, caut valuri, descopar. Prefer zilele care incep cu un surf la 6 dimineata, continua cu o nuca de cocos, mai mult surf, un suc de mango, chill, mai mult surf, mancare si somn.

8. Ce colțuri ascunse din lume ai descoperit până acum? Care ți-e cel mai drag?

In ultimii 10 ani am cutreierat Europa in lung si in lat, am petrecut 3 luni in California, 7 ani in Belgia, aproape 2 ani  in  Indonezia si am explorat putin Thailanda, Malaysia si Singapore. Fiecare loc e special si diferit dar cred ca m-am indragostit de Bali, paradis de surf, oameni minunati, temple, ceremonii, orezarii si multe altele. 
 

9. Care e stitlul tău de călătorie?

Inainte de ajunge in Indonesia, munceam pentru a finanta tripuri de weekend sau concedii, totul era foarte European si foarte organizat. Indonezia m-a invatat sa am rabdare, sa nu planific, sa nu ma astept la nimic si pur si simplu sa nu fac planuri de calatorie. Aici transportul in comun e aproape inexistent si de multe ori nu exista un orar pentru autobuze sau transport in comun.

De obicei calatoresc singura, am descoperit ca e mai simplu, fara drame si imi da posibilitatea de a ma conecta cu localnicii. Calatoresc cu un plan vag si sunt pregatita de totul e posibil sau orice plan se poate schimba. 

Calatoresc low cost, traiesc low cost de peste un an. Folosesc transportul local, scooter, autobuze (cateodata de 15 ore sau mai mult), trenuri, evit zonele turistice cu preturi turistice si interactionez mult cu localnicii. 

De cand am devenit obsedata de surf, stilul meu de calatorie s-a schimbat iar plajele fara valuri, muntii si vulcanii au devenit lipsite de interes pe langa dependenta de valuri!

10. Ce citești?

L'Art du Bonheur  de Howard Cutler si Dalai Lama.

11. Ce-ți lipsește de acasă?

Familia, prietenii, painea, telemeaua, papanasi, salata de vinete si un vin alb bun demisec.

12. Dacă-ți ziceam acum 5 ani că viața ta va arăta ca azi ce mi-ai fi zis?

Ca e iresponsabila alegerea de a trai un asemea stil de viata :)
 
13. Vreau să fiu ca tine. De unde încep?

Nu astepta, nu lasa pe maine unde poti merge astazi. Sa nu iti fie frica de a porni la drum singura. Nu te gandi ca e greu, scump, periculos si complicat sa calatoresti sau traiesti in alt colt al lumii. Invata sa petreci timp cu tine.
 . 

*** Găsești toate părțile proiectului #femeipedrum aici.