Desiree Halaseh

View Original

Femei pe drum. Argentina, regele Bahrainului și o carte scrisă doar în două exemplare

Alina Ilin

Locație curentă: București în drum spre Londra

1. Cine ești și cu ce te ocupi?

 Când eram mică, mi se zicea “Albișa”, pentru că nu înțelegeam de ce numim fulgii albi de nea care se așează pe pământ “zăpadă”? de ce nu “albișa”? și asa mi-a ramas porecla în școala generala.

În timpul facultății, după ce m-am vopsit roșcată, am plecat cu o prietena cu autostopul până la festivalul de teatru de la Avignon și acolo un grup de hipioți spanioli mi-au zis “pelirroja”, iar prietena mea mă strigă și acum uneori pe numele asta.

Momentan, cele mai bune prietene îmi spun Juja (nume preluat din spectacolul lui Afrim, Joi Mega Joy).

În Brazilia, foarte multe persoane îmi ziceau Lina, ceea ce mi s-a părut foarte amuzant pentru că tocmai ce mi-am schimbat numele de familie din Badea în Ilin (am decis să port numele mamei), iar dacă scriu pe hârtie ILIN ALINA și șterg “I”ul de la început, se citește de doua ori LINA.

Ah, cat am putut să vorbesc doar despre numele meu. Oricum, pe scurt și fără porecle sunt Alina și diplomele îmi zic că sunt actriță și antropolog vizual, dar ce știu sigur e că am o curiozitate și o dorință constantă de explorare, de descoperire, de aventură, fie că am ocazia să fiu pe scena Teatrului Național din București (urmatorul spectacol “Hotel Europa” e pe data de 6 decembrie la Sala Mica, ora 19:30), într-o țară tropicală sau căutând povesti despre copaci prin lume.

Am observat că modul în care mă prezint și mă vad pe mine se schimbă destul de des și întotdeauna rămâne un decalaj intre ce simt că sunt și capacitatea mea de a exprima ce simt.

 

2. De ce ai plecat din România? Începutul poveștii tale pe drum e:

Străbunica mea, Dicuța, își dorea foarte mult să vadă marea și i-am promis că mergem să o vedem împreună cu mașina părinților mei. Copil fiind, nu mi-am făcut din asta o prioritate pentru că știam că marea o sa fie tot timpul acolo. Ceea ce nu realizam e că Dicuța mea nu. Așadar providența a decis în locul nostru și ea a rămas cu dorința și eu cu regretul că nu am reușit sa i-o îndeplinesc. Zdruncinată cumva de efemeritate, am realizat că nu trebuie să mai aștept momentul ideal și că momentul prezent este cel ideal. De atunci am plecat la drum de fiecare data când am avut oportunitatea, sau poate doar frânturi de oportunitate, o simpla curiozitate, o dorință sau pur și simplu harta lumii în fata.

 

3. Unde e acasă?

 Acasă e în primul rând oriunde este mama mea, iar apoi e în toate locurile din care nu aș mai fi vrut să plec. Acolo unde a rămas o particică din mine. Unde am simțit cele mai intense emoții.

 

4. De la cine ai furat meseria de călător?

 Sunt sigură că am furat meseria de călător de la mama. Mi-a povestit că își punea rucsacul în spate și pleca singură în tot felul de excursii, fără să plănuiască nimic dinainte. Când eram mica țin minte că o trezeam din somn în toiul nopții și o rugam să mergem la mare sau la munte și răspunsul ei era “ok, dar ma ajuți să facem niște senvișuri să luam cu noi pe drum”.

 

5. Care e cel mai interesant om întâlnit pe drum?

Am cunoscut atât de multe persoane interesante, care cu siguranță au avut o influență puternică asupra mea, dar cel pe care l-am (re)întâlnit  pe 5 continente diferite, este fostul meu prieten, Joshua Ghyselincks, care și-a cumpărat o barca cu pânze deși nu mai navigase niciodată înainte și a trecut oceanul Pacific singur și fără motor. Iubirea asta m-a făcut sa scriu și să tipăresc o carte (doar 2 exemplare,  pentru mine și el) și m-a făcut sa simt mai intens decât mi-as fi imaginat vreodată.

 

6. Care a fost cea mai mare provocare cu care te-ai confruntat de când ai plecat în lume?

Frica este una dintre cele mai mari provocări cu care m-am confruntat de când am decis sa tot plec în lume și sa revin. Atât frici concrete cat și frici ipotetice, desigur.

Concret, am simțit frica într-un sat din munți în apropierea orașului Chefchaouen, când unii localnici făceau glume ca ii taie capul prietenului meu pentru ca e prea înalt și dezbăteau cine se va căsători cu mine pentru ca am acte de Spania. In Brazilia, când un om a fost omorât la o strada distanta, pe barca în mijlocul oceanului pe timp de furtuna, când nu m-au lăsat sa ies din Maroc și m-au chestionat ore întregi spunând că pașaportul meu e fals, doar pentru ca tipul care trebuia sa-mi pună viza de ieșire mi-a pus din greșeală tot viza de intrare etc.

Una din fricile ipotetice care îmi tot revine în minte din când în când e ca am pierdut multe oportunități în actorie pentru că am plecat și că o sa fie imposibil sa recuperez vreodată...mă gândesc că dacă rămâneam as fi crescut mai mult pe partea profesionala. Nu știu. Ce știu e că am ajuns  sa cunosc atât de multe realități despre care nici nu credeam ca exista, am ajuns sa joc în scurt-metraje în limba spaniola, sa organizez o conferință internațională despre lumea araba în Berlin, sa parcurg Camino de Santiago, sa vad un film de scurt metraj scris și regizat de mine, proiectat în cinematografele din Paris, sa înot cu o balena-rechin în Mexic, sa vizitez ferma de cămile a regelui în Bahrain, sa vorbesc zile întregi cu oameni din comunitățile rurale din India, sa iau un interviu ambasadorului Republicii Mauritius din Berlin, sa predau despre mediul înconjurător copiilor din Brazilia și multe altele. Acum știu ca de fapt pentru mine viata chiar nu e despre succes sau despre rezultatul final, ci despre ceea ce se întâmplă pe drum.

Fiecare experienta trăită pe drum m-a modificat în atât de multe feluri și m-a apropiat de mine mai mult decât as fi crezut vreodată posibil încât nu as putea regreta nicicând că am plecat.

 

7. Cum arată o zi obișnuită din viața ta?

Habar nu am sa răspund la intrebarea asta. Nu prea am zile obișnuite. Nu am o rutina anume, nu am tabieturi, nici măcar nu beau cafea dimineața. Patul în care îmi e cel mai dor să dorm e improvizat într-un Volvo vechi, cel mai fain duș pe care l-am avut a fost în Corsica, în munți, cu un pulverizator de stropit gradina, cina pe care nu o să o uit niciodată e pe jos, pe stradă în Italia, în fata unui magazin de modă. 

Azi mă trezesc la 5 dimineața, beau apă caldă cu lămâie pe stomacul gol, apoi merg la yoga și după iau micul dejun liniștită, mâine dorm pana la ora 14, sar peste micul dejun și fug grăbită unde am treabă.

 

8. Ce colțuri ascunse din lume ai descoperit până acum? Care ți-e cel mai drag?

 O sa-ți zic primele doua care-mi trec prin cap în momentul asta: primul este o insula vulcanica din Mexic: Isla Isabela.  Pe insula asta trăiesc peste 30.000 de pasări marine cărora nu le este frică de prezența umană. Poți să te apropii la câțiva cm de o pasare și nu se mișcă din loc, chiar te privește curioasă. Te simți ca într-un film de Hitchcock, doar ca păsările astea nu te atacă, poate chiar îți zâmbesc dacă te uiți mai atent. Dacă nu, oricum zâmbești tu sigur când vezi un booby cum vine spre tine cu piciorușele lui galbene, bleu sau roșii. Al doilea ar fi un sat pescăresc  din Oman, de lângă Muscat, ferit de turiști, unde am descoperit paradisul subacvatic printre corali și sute de pești colorați care parcă dansau în jurul meu.

 

9. Care e stitlul tău de călătorie?

Îmi place sa călătoresc oricum, oricând și în orice stil. Fără foarte multe bagaje, totuși. Cu cât mai puține, cu atât mai bine. Încerc să evit cât pot de mult locurile turistice și să trăiesc cât pot de mult ca un localnic. De cele mai multe ori am călătorit cu un buget redus: schimburi de experienta, voluntariate, workshopuri, proiecte, bursă Erasmus..etc..dar cred că cele mai faine călătorii sunt cele în care singurul lucru pe care îl știu este data când am biletul de avion.

 

 10. Ce citești?

 Îmi place mult Cortazar si Saramago, dar în ultimul timp am citit mai mult cărți de călătorie (ultima citita e chiar cartea ta: Spațiul dintre nori) și de antropologie (ultimele citite sunt Fascinația diferenței a lui Vintila Mihailescu, Tree Cultures de Owain Jones si Paul Cloke si The Social Life of Trees: Anthropological Perspectives on Tree Symbolism de Laura Rival.)

Acum ceva timp am primit de la un om foarte drag mie cartea “The courage to create” de Rollo May, pe care am tot început-o dar nu am terminat-o niciodată, am reluat-o acum și sper sa o termin curând.

 

 11. Ce-ți lipsește de acasă?

 Cel mai mult îmi lipsește familia (aici includ și prietenii), dar depinde unde sunt și depinde unde e acasă. În general, îmi lipsesc lactatele din Romania, brânza de vacă de la noi parcă nu e în niciun alt loc la fel de gustoasa. De exemplu, în Brazilia mi-au lipsit mult iaurtul fără zahar și ciupercile, iar acum proaspăt întoarsă în România îmi lipsește mult Acai’ul și fructele de acolo.

 

12. Dacă-ți ziceam acum 5 ani că viața ta va arăta ca azi ce mi-ai fi zis?

 Acum 5 ani tocmai terminasem UNATC-ul și deși urma să plec în Argentina cu un proiect de voluntariat, cu siguranță ți-as fi zis că ești nebună, că îmi povestești un film, că exagerezi.  Nu aș fi crezut posibile multe din experiențele trăite. Uneori sunt uimita și eu de frumusețea unor momente din prezent și ajung sa-mi zic mie însămi “nu pot să cred că trăiesc asta”.

 

13. Vreau să fiu ca tine. De unde încep?

 Ești ca mine, dar modelată de deciziile pe care le-ai luat pană acum, de fricile pe care ai putut să le depășești mai devreme sau mai târziu decât mine și de curajul de a realiza că nimeni și nimic nu te condiționează să ajungi exact acolo unde vrei tu.

Când eram mică plecam destul de des în excursii cu familia, iar eu și Roxi, verișoara mea, dacă ziceam din întâmplare același cuvânt în același timp, ne strângeam și ne legănam degetele mici de la mana dreapta și cantam “dintre ping și pong noi alegem…” și dacă ziceam amândouă “ping” sau “pong”, ne puneam o dorință. Ţin minte ca trișam și ne vorbeam dinainte sa îl alegem amândouă pe“ping” și știam și ce dorință ne punem: să ne rătăcim.

Ce sfat pot sa-ți dau e să te rătăcești puțin, să uiți de verbul “trebuie”, să elimini verbul “nu pot”, să nu ramai legata de expectantele societății sau de planuri prestabilite și să faci un pas spre tine, spre ceea ce te face cu adevărat fericită. Indiferent daca e o călătorie, o persoană, o iubire, fă un pas…fără destinație.



* Pe Alina o gasesti pe instagram si facebook.

** Citește toate povestile din seria #femeipedrum aici.