Precum în social media așa și pe pământ
De când mă știu sunt pe social media. Îmi place, mă provoacă, mă obosește, îmi iau pauze constante și nu mai vreau să aud despre măcar după 10 seară și măcar o dată pe săptămână de la răsăit și până la apus.
Am folosit rețelele sociale pentru a învinge teama permanentă de expunere și pentru a ajunge la oameni relevanți sau pentru a crea comunități
Cum să construiești un imperiu de bunăstare?
“Motivația e importantă. E de cele mai multe ori scânteia care te pune în mișcare. E acea conexiune emoțională cu scopul tău, sentimentul de a fi atras de acestea, energizat să acționezi. Problema e că motivația e inconsistentă. E un sentiment, și ca toate celelalte sentimente - fluctuează. Nu te poți baza pe motivație, pentru că vine și pleacă.”
Bine în pielea ta - un curs în patru pași - yoga, meditație, terapie prin artă
Îmi celebrez emoțiile și stările inclusiv tristețea, furia și frica. Le ascult mesajul, le exprim și le las să treacă. Am eliminat răspunsul “sunt bine” ca formă de grijă față de alții și neglijență față de mine. Încerc pe cât posibil să-mi ascult intuiția feminină și să-mi reglez activitățile în funcție de flow-ul hormonal de care am grijă cu religiozitate.
Self-care nu e despre indulgență sau egoism, ci dimpotrivă mă ajută să-mi umplu paharul pentru a avea de unde da mai departe.
A trăi în acord cu propria biochimie, a mă folosi de ceea ce am deja pentru a crea un mod de viața sănătos și împlinit. A da critica de sine pe acceptare deplină. A schimba dialogul intern de la “eu nu pot fi mai mult decât sunt deja” la “Eu sunt și pot fi orice îmi doresc”.
Curs de Lifestyle Design (curs preînregistrat)
Cursul de Lifestyle Design e conceput pentru cei care cred că viața poate fi și altfel - ușoară, împlinită, iar noul normal înseamnă mai mult din ceea ce vrei tu să creezi și mai puțin din ceea ce se așteaptă de la tine în contextul actual. E ceea ce practic eu zilnic.
Curs de Yoga pentru o Menstruație Sănătoasă (curs preînregistrat)
Despre treburi femeiești ar trebui să vorbim mai des. Mai fără perdea și mai cu drag. Cu drag de mine am început să urmăresc ciclicitatea vieții, a naturii, a lunii, a trecerii anotimpurilor și a propriului meu corp de femeie.
Analizând fiecare etapă a ciclului menstrual îți poți face o idee destul de clară asupra sănătății tale dar și a nevoilor pe care organismul feminin le are în fiecare moment.
Curs de Terapie prin Yoga - managementul durerilor (curs preînregistrat)
Dacă suferi de dureri de spate, nu ești singura. Am învățat să trăiesc cu durerea până la 25 de ani când am aflat că simptomele fizice sunt mai ales felul în care corpul meu îmi spune că trebuie să schimb pagina: de la felul în care mănânc, la ce aleg să mănânc, de la postura corporală la felul în care respir, de la medicamente la o analiză mai profundă a cauzelor durerii.