Curs de Yoga Accesibilă Tuturor (curs preînregistrat)
Pas cu pas, am început T R A N S F O R M R E A. Am început să fiu atentă la cum și unde pășesc, să-mi îndrept spatele, să alerg câte 150m și treptat câte 5, 10, 20 sau 30 km, să mănânc atunci când mi-e foame, să mă culc atunci când mi-e întradevăr somn, să mă trezesc devreme și să am o claritate mentală care în urmă cu câțiva ani era un vis frumos.
Curs de Yoga Acasă cu Desiree (curs preînregistrat)
Azi am lansat Cursul de Yoga Acasă 💚 care, pe lângă faptul că mi-a ocupat toată mintea și sufletul în ultima luna e rezultatul a 5 ani de muncă continuuă și perfecționare armonioasă. Sunt lecții și practici pe care le-am învățat la ashram în India, de la profesorii din Auroville, sutele de ore petrecute pe saltea și a școlii de Embodied Flow din Bali.
Arta de a trăi sau ce este meditația vipassana
La o prima analiză pari un om relativ fericit și echilibrat cu idei constructive și o viziune pozitivă asupra vieții. Pe măsură ce distilezi imaginea pe care ți-ai construit-o cu atâta migală ajungi să observi unde și cum exagerezi calități, diminuezi defecte, eviți să privești către zone întunecate ale trecutului sau poate le-ai șters cu totul din memorie, dar toate astea există undeva, strânse sub un preș, așteptând prima ocazie să iasă la suprafață, să facă ravagii și să-ți arate că ceilalți sunt problema, viața e al naibii de grea și tu ești mai mereu cel neîndreptățit, cel căruia i se cuvine un pic mai multă înțelegere, un pic mai multă iubire, un pic mai multă compasiune.
The Splendid You
Copilul din mine vrea. El crede ca are nevoie să fie iubit de c i n e v a. Pentru că e facil și iți oferă încredere că ești/meriți să fii iubit. Ești bun, frumos, universal acceptat. Că asta e ceea ce se iubește. În general. Divinitatea pe care nu o vezi în tine. Care e acoperită de durertea separării. A ta - de tine.
Anotimpurile femeiești
Despre treburi femeiești ar trebui să vorbim mai des. Mai fără perdea și mai cu drag. Cu drag de mine am început să urmăresc ciclicitatea vieții, a naturii, a lunii, a trecerii anotimpurilor și a propriului meu corp de femeie.
Femei pe drum. Argentina, regele Bahrainului și o carte scrisă doar în două exemplare
Ce știu e că am ajuns sa cunosc atât de multe realități despre care nici nu credeam ca exista, am ajuns sa joc în scurt-metraje în limba spaniola, sa organizez o conferință internațională despre lumea araba în Berlin, sa parcurg Camino de Santiago…