Terapia prin plâns. De ce e important să închei ciclul stresului și ce legătură are plânsul cu asta?
Am trăit condiționați de ideea că e plânge înseamnă a fi slab și vulnerabil și astfel am internalizat un soi de stoicism emoțional pe care l-am ridicat la rang de virtute. Plânsul e un răspuns natural de reglare a sistemului nervos după ce ai trecut prin momente de stres, durere sau doliu care te ajută enorm defapt .
Inhibarea acestui răspuns natural, ideea că eu nu pot sau nu am voie să plâng pentru că e un semn de slăbiciune - nu face decât să intensifice suferința internă.
Cursuri de Inițiere în Yoga pentru Începători Absoluți
Înainte să mă apuc de yoga eram preocupată de exterior. Cu precădere. Cum arată pielea, părul, câte kilograme în plus sau în minus am, ce îmi mai pot cumpăra pentru a fi în rând cu lumea și poate un pic mai mult. În același timp mă confruntam cu dureri cronice, lipsă de somn, dezechilibre hormonale, lipsă de mobilitate și cam zero forță fizică pe care ajunsesem să le consider dacă nu normale, cel puțin veșnice. Le ignoram. Le acopeream cu muncă, dorința continuă de a ține pasul (cu cine știe ce trend anual) și nevoia de a păstra statusul quo. Pentru că e fcking greu să ieși la mal atunci când totul în jur militează pentru aliniere și comfort.
Masterclass de Misiune Personală cu Desiree
E ceva aparte la primele ore ale dimineții. Lumina, liniștea, pauza dintre gânduri. Aici respir, scriu, mă adun.
Pentru că nimeni nu o va face pentru mine. Nici un prieten, partener, carte, rezoluții de anul nou sau scuzele de anul trecut.
Știu că sunt suma lucrurilor pe care LE FAC nu a celor la care MĂ GÂNDESC POZITIV. Toate planurile și listele de schimbări majore nu îți vor îmbunătăți viața decât atunci când acționezi în baza lor și nu doar aștepți momentul potrivit. You have to make it happen!
Practică yoga cu mine în privat
La cursurile private vom stabili împreună practici fizice regenerative, vom învăța să gestionăm crizele de durere prin exerciții de respirație profundă, vom medita pentru a stimula procesul natural de vindecare al corpului.
Masterclass de Eliberare a Furiei cu Desiree (preînregistrat)
Furia bine canalizată e catalizatoare. E pasiune pură, energie, pune lucrurile în mișcare. Furia eliberată e libertate. E spațiu. E putere. E capacitatea de a nu direcționa către alții energie toxică (seara, după o zi lungă, când cei din jur devin ținte directe ale furiei ne-exprimate din timpul zilei).
Yoga cu Desiree pentru Tiroidă
Atunci când e în dezechilibru pot apărea simptome emoționale precum: ezitare în a comunica nevoile, lipsa vocabularului potrivit pentru a descrie emoțiile, sentimentul de a fi neînțeles de cei din jur, comportament agresiv verbal, vorbit prea tare sau excesiv, nu ascultă, nevoia de a se face auzit, tendința de a gândi non stop, minte împraștiată, lipsa focusului, impulsiv, indulgent și haotic, frica de a vorbi în public, rezistență la schimbare, iartă greu, lipsa discernământului.